vineri, 19 noiembrie 2010

Audit la UPRUC RAMA

La UPRUC RAMA vor fi trimise toate instituţiile statului în control, începînd cu Inspectoratul Teritorial de Muncă. Conducerea societăţii trebuie să prezinte în faţa acestora motivele pentru care compania nu a respectat protocolul încheiat în vară cu sindicatul salariaţilor, acela prin care oamenii erau aduşi cu salariile la zi.
Problemele se ţin lanţ atît pentru angajaţii de la UPRUC RAMA, cît şi pentru conducerea societăţii. După ce salariaţii nu şi-au mai primit banii 9 luni la rînd au decis în luna iulie să adere la sindicatul condus de Lucian Cupu. De atunci în fiecare lună au primit cîte două salarii pentru a recupera banii din urmă, dar tot nu au ajuns la zi, fiind cu salariile la nivelul lunii martie. Liderul sindical şi cu conducerea societăţii s-au întîlnit luni, 1 noiembrie, la sediul AVAS din Bucureşti. Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro a reclamat nerespectarea promisiunilor din protocoul încheiat cu conducerea UPRUC RAMA.
,,Am avut o întrevedere la nivelul AVAS cu doamna vicepreşedinte Cristina Chiriac, unde am discutat problemele cu care se confruntă salariaţii. De faţă au fost şi cei din conducerea societăţii. Acolo s-a ajuns la concluzia că se va trimite un audit, se vor trimite în control toate instituţiile statului să vadă dacă solicitările noastre şi ceea ce am semnalat către AVAS sunt reale. Apoi urmează ca tot Autoritatea să ia o decizie în ce priveşte nerespectarea plăţilor salariale. Totodată a fost recomandat conducerii societăţii să vină la discuţii cu Sindicatul în scopul găsirii unor soluţii care să dezamorseze situaţia de la UPRUC RAMA’’, a declarat Lucian Cupu, după şedinţa de la AVAS.
La UPRUC RAMA lucrează peste 100 de angajaţi şi salariul mediu din fabrică este de aproximativ 1.800 lei. (C. Cornilă)




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu